Stimați colegi,
E toamnă și pentru mulți dintre dumneavoastră, ca si pentru noi, acest anotimp este asociat cu nutriția clinică de calitate și cu Simpozionul Național de Nutriție Clinică al ROSPEN.
Anul acesta e însă un an mai aparte întrucât condițiile de pandemie din ultimii doi ani ne-au făcut sa amânăm întâlnirea de anul trecut pentru câteva luni și ca urmare Al XXII-lea Simpozion National de Nutriție Clinică și Metabolism s-a desfășurat în perioada martie-aprilie 2022, urmat la scurtă vreme, în iulie 2022, de a II-a ediție a Workshop-ului de Nutriție Clinică.
ROSPEN și Directorul Simpozionului de anul acesta D-na Prof. Dr. Ioana Grigoraș au facut eforturi sa vă ofere o ediție memorabilă care a stat sub semnul diversității. Am avut invitați de marcă precum Prof. Dr. Reto Stoker, Prof. Dr. Remy Meier, Prof. Dr. Dan Longrois care au susținut ștacheta înaltă așa cum v-am obișnuit deja din edițiile anterioare.
Workshopul din iulie a fost conceput pentru tinerii rezidenți și specialiși care au fost atrași de faptul că anul acesta a fost o ediție cuprinzând noțiuni de bază în nutriția clinică oferind astfel un start pentru cei care au dorit să inceapă studiul acestei științe.
Acum ne pregătim intens pentru următoarea noastră ediție a Simpozionului societății (a XXIII-a) care se va desfășura în a doua săptămână de noiembrie 2023.
Până atunci însă alte proiecte sperăm că vor prinde viață:
Vă așteptăm alături de noi la următoarele proiecte.
Prof. Dr. Ioana Grințescu
Președinte ROSPEN
Copyright 2023 ROSPEN | All Rights Reserved