În literatura de specialitate există astăzi o mulţime de dovezi despre metabolismul glutaminei în condiţii experimentale pe de o parte, şi despre beneficiile clinice ale suplimentării cu glutamină în variate stări patologice, pe de altă parte. Cu toate acestea, la ora actuală lipseşte puntea de legătură dintre baza ştiinţifică a depleţiei de glutamină şi concepţia larg răspândită conform căreia glutamina trebuie suplimentată de rutină la pacienţii critici.
În ultimele 4 decenii, oamenii de ştiinţă au îmbrăţişat cu entuziasm sugestia clinicienilor conform căreia, în condiţii de boală acută sau cronică organismul dobândeşte alt profil metabolic decât cel al omului sănătos. Abilitatea de a dobândi un astfel de profil metabolic în condiţii de boală ar depinde de statusul nutriţional al pacientului şi de capacitatea acestuia de a produce substratele metabolice într-o cantitate şi compoziţie specifică. De aici concluzia logică – dacă un individ subnutrit nu poate genera amestecul de substrate necesar, atunci este avantajos să primească un suport nutriţional exogen cu o compoziţie asemănătoare profilului metabolic necesar bolii.