Introducere. Fistulele gastrointestinale (FGI) postoperatorii reprezintă o complicaţie gravă, datorită consecinţelor: hipovolemie, dezechilibre metabolice şi acido-bazice, subnutriţie severă, imunosupresie, tulburări psihice, creşterea perioadei de spitalizare şi a costurilor.
Material si metoda. Am analizat retrospectiv 164 de FGI postoperatorii abordate chirurgical în perioada 1997-2004. În 2000, si în clinica de chirurgie s-a introdus nutriţia enterală (NE) cu soluţii industriale, standard. Pacienţii au fost împărţiţi în două grupe: 84 operaţi în perioada 1997-2000 (grup A), respectiv 80 operaţi în perioada 2001-2004 (grup B).
Rezultate. Majoritatea pacienţilor au fost bărbaţi (58,5%) cu o vârstă medie de 56,5 ani (22-85 ani). 33 pacienţi (20,1%) s-au internat cu fistulă, iar la 109 (66,5%) intervenţia iniţială fusese efectuată în urgenţă. La 45 de pacienţi s-au efectuat intervenţii de amploare medie (lavaj, drenaj, exteriorizare) iar la 119 pacienţi s-au efectuat intervenţii de amploare mare (sutură sau rezecţie şi anastomoză). 8 pacienţi din grupul A (9,50%) respectiv 33 pacienţi din grupul B (41,3%) au beneficiat de NE, dintre care 16 de NE postoperatorie precoce (NEPOP). 135 (82,30%) pacienţi au primit nutriţie parenterală totală sau combinată cu cea enterală. Complicaţii postoperatorii (infecţioase, chirurgicale şi altele) s-au înregistrat la 134 de pacienţi (81,70%). Am înregistrat 86 decese (52,4%); 58,3% în grupul A şi 46,3% în grupul B. Factorii predictivi semnificativi statistic pentru mortalitate (p<0,05) au fost: vârsta, operaţia primară în urgenţă, fistula duodenală şi intestinală, prezenţa peritonitei la reintervenţie şi complicaţiile postoperatorii majore. Am consemnat diferenţe in ceea ce priveste complicatiile infectioase si mortalitatea la cei cu NP comparativ cu NEPOP: 41,4% vs. 18,7%, respectiv 61,6% vs. 12,5%.
Concluzii. FGI postoperatorii se asociază cu o rată mare de complicaţii şi decese. Nutriţia pacienţilor este un obiectiv major, NEPOP fiind o opţiune viabilă în seria noastră. Se impun studii randomizate pentru a putea confirma valoarea NEPOP şi la pacienţii cu fistule digestive.
Revista Română de Nutriţie (2006) 4, 330–338