Nutriţia enterală (EN), prin suplimentele nutriţionale orale (ONS) şi nutriţia pe sondă enterală (TF) oferă posibilitatea creşterii sau asigurării aportului nutriţional în situaţiile în care alimentaţia orală obişnuită este inadecvată.
Aceste recomandări sunt fǎcute conform medicinei bazate pe dovezi şi se referă la modul de utilizare al ONS şi TF la pacienţii cu cancer. Ghidurile au fost concepute de un grup interdisciplinar de experţi, în acord cu standardele acceptate oficial şi s-au bazat pe toate publicaţiile relevante din 1985 până astăzi .
Subnutriţia şi caşexia apar frecvent la pacienţii cu cancer, fiind indicatori de prognostic nefavorabil. EN trebuie iniţiată dacă subnutriţia exista deja sau dacă aportul alimentar este semnificativ redus mai mult de 7-10 zile. Formulele standard sunt recomandate pentru EN. În general necesarul nutriţional este comparabil cu cel al pacienţilor fără cancer. La pacienţii caşectici substanţe modulatoare ale metabolismului precum progestativele, steroizii şi posibil acidul eicosapentanoic (EPA) pot ameliora statusul nutriţional. EN este indicată 5-7 zile preoperator la pacienţii cu cancer supuşi intervenţiilor chirurgicale abdominale majore. În timpul radioterapiei în regiunea cefalică, cervicală sau a tractului gastrointestinal, consilierea nutriţională şi ONS previn scăderea în greutate şi întreruperea radioterapiei. EN de rutină nu este indicată în timpul chimioterapiei (cu doze mari).
Abrevieri: CACS – sindromul anorexie-caşexie canceroasă; DHA – acid docosahexanoic; EPA – acid eicosapentanoic; EN – nutriţie enterală (include ONS şi TF); HSCT – transplant alogen de celule stem hematopoietice; ONS – suplimente nutriţionale orale; PEG – gastrostomă percutană endoscopică; RCT – studiu clinic randomizat; TF – nutriţie pe sonda enterală; TPN – nutriţie parenterală totală
Revista Română de Nutriţie (2006) 4, 305–316