rezumat

Introducere: Malnutriţia este o patologie frecventă la pacienţii cu cancer esofagian, cu o incidenţă crescută (>70%) comparativ cu alte forme de cancer. Cauzele malnutriţiei în cancerul esofagian sunt în principal obstrucţia mecanică a tractului digestiv şi anorexia, însă şi modificările metabolice induse de tumoră contribuie la patogenia sindromului anorexie-caşexie (SAC). Efectele secundare ale tratamentului sunt deasemenea o cauză importantă a malnutriţiei la pacientul cu cancer esofagian. Consecinţele clinice ale malnutriţiei la pacientul neoplazic pot fi semnificative. Statusul nutriţional se corelează cu rata de rezecabilitate a tumorii, cu rata de răspuns la chimio- şi radioterapie şi cu durata de spitalizare.

Materiale şi metodă: Sunt trecute în revistă impactul şi cauzele malnutriţiei la pacienţii cu cancer esofagian şi a rezultatelor studiilor privind diverse metode de prezervare sau refacere a statusului nutriţional la aceşti pacienţii, pe durata intervenţiilor terapeutice.

Rezultate: Disfagia este simptomul principal în cancerul esofagian, care duce la diminuarea semnificativă a aportului de nutrienţi. De aceea reprezintă principala “ţintă” a tratamentului. Evaluarea statusului nutritional este primul pas în diagnosticul şi tratamentul malnutriţiei. Metodele standard de evaluare a statusului nutriţional constau în: anamneză, examen clinic, inclusiv măsurători antropometrice şi parametrii de laborator. În cele mai multe cazuri se preferă nutriţia enterală deoarece se păstrează astfel integritatea tubului digestiv, are rata mai mică de complicaţii şi costuri mai mici.

Există în literatură un număr redus de studii axate pe evaluarea terapiei nutriţionale la pacienţii cu cancer esofagian. Deşi studiile citate raportează o îmbunătăţire a parametrilor biologici (greutate, albumină serică, balantă azotată), totuşi în niciunul dintre aceste studii nu s-a remarcat o ameliorare a prognosticului: nu s-a îmbunătăţit rata de supravieţuire sau de mortalitate. Utilitatea suportului nutriţional parenteral la pacienţii cu chimioterapie preoperatorie este incertă şi nu trebuie aplicat de rutină.

Concluzii: Prevalenţa malnutriţiei la internare şi valoarea sa predictivă legată de incidenţa şi severitatea complicaţii în timpul tratamentului, la pacienţii cu cancer esofagian, sunt bine statutate în literatura de specialitate.Decizia de utilizare a nutriţiei enterale sau parenterale la cei cu boală avansată, incurabilă necesită o analiză detaliată a raportului cost/beneficii în această situaţie. Evaluarea precoce şi periodică a statusului nutriţional şi interventia terapeutică în echipă pot duce la o îmbunătăţire a toleranţei la tratament la pacienţii cu cancer esofagian cu chimio- şi radioterapie.