Principiile terapiei nutriţionale s-au schimbat semnificativ în ultimii ani ca urmare a îmbunătăţirii cunoştinţelor în domeniul fiziologiei secreţiei pancreatice, nutriţiei clinice şi metabolismului. Mulţi ani s-a crezut că nutriţia enterală stimulează secreţia pancreatică şi secundar procesul de autodigestie. Astăzi nutriţia enterală e considerată un punct terapeutic important în managementul pacienţilor critici, prin menţinerea integrităţii mucoasei intestinale, tractul gastrointestinal reprezentînd o sursa importantă de sepsis, cu posibilitatea evoluţiei spre disfuncţie organică multiplă şi exitus. Există mai multe studii clinice comparative, efectuate pe pacienţii cu pancreatită acută, care au demonstrat beneficiile nutriţiei enterale faţă de nutriţia parenterală totală în ceea ce priveşte incidenţa infecţiilor, a complicaţiilor secundare, a răspunsului inflamator de fază acută, a morbidităţii. Pacienţii care beneficiază de suport nutriţional precoce sunt cei cu forme severe de pancreatită acută ( scor Ranson >3 şi APACHE II>10). S-a demonstrat că pacienţii cu forme medii şi uşoare de pancreatită acută nu necesită suport nutriţional agresiv deoarece în majoritatea cazurilor se ajunge la reluarea dietei orale în 7 zile. În concluzie putem spune că suportul nutriţional în pancreatita acută severa e esenţial, calea de administrare e determinată de toleranţa pacientului, totuşi administrarea nutrienţilor enteral oferă mai multe avantaje în ceea ce priveşte balanţa nutriţională şi protecţia barierei intestinale comparativ cu administrea nutrienţilor pe cale parenterală. Suportul nutriţional reprezintă o componentă importantă în menţinerea integrităţii funcţiilor vitale (respiratorie, cardiacă, hepatică, imună).
Revista Română de Nutriţie (2006) 2, 111–118