Pacienţii cu tumori hepatice prezintă un grad de subnutriţie preoperatorie în contextul bolii neoplazice sau al cirozei. Hepatectomia fiind o intervenţie chirurgicală majoră, induce un răspuns catabolic sever, nutriţia având teoretic un rol important în scăderea morbidităţii perioperatorii.
Scopul studiului a fost de evaluare a impactului suportului nutriţional perioperator asupra reducerii ratei complicaţiilor postoperatorii pentru care subnutriţia este considerată un factor de risc.
Material şi metodă. Au fost analizaţi 117 pacienţi cu rezecţii hepatice efectuate în perioada 1994-2005 în SCUMC în cadrul unui studiu retrospectiv. În lotul A au fost incluşi 55 de pacienţi cu rezecţii hepatice minore (<3 segmente), în loturile B şi C câte 27, respectiv 29 de pacienţi cu rezecţii hepatice majore, iar în lotul D au fost incluşi 6 pacienţi cu ciroză hepatică la care rezecţia hepatică este considerată întotdeauna majoră. În funcţie de amploarea hepatectomiei, pacienţii au fost încadraţi din punctul de vedere al strategiei nutriţionale în 2 protocoale diferite (cu sau fără glucoză preoperator, aminoacizi ramificaţi, lipide în postoperator). Perioperator au fost monitorizate: glicemia, lactatul sanguin, trigliceridele, albumina serică, timpul de protrombină, perioada de nutriţie parenterală şi mixtă, complicaţiile postoperatorii.
Rezultate. Loturile B şi C au fost omogene din punct de vedere al statusului nutriţional şi al amplorii intervenţiei. Perioada de nutriţie mixtă este asemănătoare în loturile B şi C: 4,8±2,5 zile în lotul B şi 4,7±1,7 în lotul C. In zilele 1-5 postoperator, valorile glicemiei au arătat diferenţe nesemnificative statistic între loturi, in timp ce valorile albuminei au fost semnificativ statistic mai alterate (p<0,05) în lotul D. Rata apariţiei complicaţiilor a arătat că nu sunt diferenţe între loturile B şi C (29,63%, respectiv 24,14%), deşi protocoalele de nutriţie au fost diferite. Rata complicaţiilor este influenţată decisiv de amploarea intervenţiei (10,91% pentru rezecţiile minore) şi de prezenţa cirozei (66,67%).
Concluzii. Suportul nutriţional perioperator în rezecţiile hepatice nu modifică semnificativ rata morbidităţii şi mortalităţii perioperatorii, chiar dacă se utilizează formule specializate de aminoacizi sau lipide.
Revista Română de Nutriţie (2006) 2, 159–165