Peter Soeters , Petronella Reijven , M.A.E. van Bokhorst de van der Schueren , Jos M.G.A. Schols , Ruud J.G. Halfens , Judith M.M. Meijers , W. Van Gemert

rezumat

Introducere: Chiar şi la ora actuală, nu există consens în ceea ce priveşte definiţia malnutriţiei şi metoda optimă de evaluare a statusului nutriţional (SN). Articolul de faţă propune o definiţie operaţională în practică a acestora.

Metode: A fost formulată o definiţie a malnutriţiei pe bază fiziopatologiei acesteia, a caracteristicilor metabolice şi fiziologice ale diferitelor populaţii considerate a fi malnutrite. Pe bază definiţiei, au fost formulate metode operaţionale pentru evaluarea SN.

Rezultate: Malnutriţia a fost definită ca “o stare de nutriţie subacută sau cronică în care o combinaţie între diverse grade de sub-sau supranutriţie şi activitate inflamatorie conduce la modificări de compoziţie a organismului cu scăderea funcţiilor acestuia”. Patru elemente principale stau la bază evaluării SN: (1) măsurarea balanţei de nutrienţi, (2) măsurarea compoziţiei organismului, (3) măsurarea activităţii inflamatorii şi (4) măsurarea funcţiilor musculare, imune şi cognitive. Majoritatea elementelor măsurate trebuie validate ca metode “gold standard” şi trebuie obţinute valori normale pentru fiecare populaţie în parte. Valorile obţinute la persoane considerate a fi la risc nutriţional trebuie corelate cu prognosticul.

Concluzii: Este propusă o definiţie a malnutriţiei ce reflectă patofiziologia acesteia şi care, atunci când este folosită în practică, poate cuantifica gradul şi tipul malnutriţiei. Această metodă poate conduce la obţinerea unor date comparabile şi reproductibile despre gradele de malnutriţie în diverse populaţii sau la diverşi indivizi în parte.