Poziţia etică şi legală europeană cu privire la nutriţia enterală variază uşor de la o ţară la alta, dar se bazează pe o tradiţie comună ce derivă din ideile Greco Romane, conceptul religios şi evenimentele secolului 20. Tradiţia hipocratică se bazează pe principiul " beneficienţei " (a face bine) şi "non-maleficienţă" (a nu face rău). Conceptul religios este bazat pe prezumţia de a oferi mâncare şi băutură prin orice mijloace , cu excepţia situaţiei când beneficiul este depăşit de factorii nefavorabili. S-a născut astfel după primul război mondial conceptul de autonomie (dreptul pacientului de a decide), şi a fost statutat în legea Drepturilor Omului. Pacientul cu discernământ (competent) are dreptul de a participa la luarea deciziilor şi de a refuza tratamentul, deşi medicul nu este obligat să administreze tratamentul pe care el îl consideră inutil sau împotriva intereselor pacientului. Pacientul fără discernământ (incompetent) este protejat prin lege. Al patrulea principiu este reprezentat de justiţie, de exp. accesul tuturor la sănătate, în mod egal. Legea se referă, în aceeaşi măsură, la refuzul de a administra sau la întreruperea tratamentului. De asemenea, defineşte administrarea de hrană şi lichide per os ca necesitate bazală şi alimentaţia prin mijloace artificiale ca tratament medical. Este o condiţie necesară ca medicii să aleagă varianta cea mai favorabilă pacientului.
Poziţia etică şi legală europeană cu privire la nutriţia enterală variază uşor de la o ţară la alta, dar se bazează pe o tradiţie comună ce derivă din ideile Greco Romane, conceptul religios şi evenimentele secolului 20. Tradiţia hipocratică se bazează pe principiul " beneficienţei " (a face bine) şi "non-maleficienţă" (a nu face rău). Conceptul religios este bazat pe prezumţia de a oferi mâncare şi băutură prin orice mijloace , cu excepţia situaţiei când beneficiul este depăşit de factorii nefavorabili. S-a născut astfel după primul război mondial conceptul de autonomie (dreptul pacientului de a decide), şi a fost statutat în legea Drepturilor Omului. Pacientul cu discernământ (competent) are dreptul de a participa la luarea deciziilor şi de a refuza tratamentul, deşi medicul nu este obligat să administreze tratamentul pe care el îl consideră inutil sau împotriva intereselor pacientului. Pacientul fără discernământ (incompetent) este protejat prin lege. Al patrulea principiu este reprezentat de justiţie, de exp. accesul tuturor la sănătate, în mod egal.
Legea se referă, în aceeaşi măsură, la refuzul de a administra sau la întreruperea tratamentului. De asemenea, defineşte administrarea de hrană şi lichide per os ca necesitate bazală şi alimentaţia prin mijloace artificiale ca tratament medical. Este o condiţie necesară ca medicii să aleagă varianta cea mai favorabilă pacientului.