Sunt prezentate diversele situaţii clinice în care este indicat suportul nutriţional şi metodele diverse de administrare, adaptate patologiei pacienţilor. Este vorba în special de pacienţii neoplazici, cu diverse grade de malnutriţie în momentul internării, la care se indică suport nutriţional imediat, în primul rând enteral. La cei care au suferit diverse tipuri de recostrucţie faringoesofagiană, cel mai frecvent se poate folosi sonda nazogastrică. În cazul unor intervenţii ample, ce presupun modificări importante ale căilor aerodigestive superioare, se impun diverse artificii tehnice, adaptate anatomiei postoperatorii a pacientului. Astfel, pentru fistulele faringocutanate, la pacienţii cu laringectomie totală, se foloseşte Salivary Bypass Tube pentru a controla scurgerile de salivă sau ca stent al esofagului cervical, după dilataţiile pe zona stenozată. Stentul esofagian ajută la depăşirea obstrucţiilor sau a fistulelor în cancerele inoperabile sau al stenozelor postiradiere. Pentru reconstrucţia faringoesofagiană la pacienţii cu faringolaringectomii circulare tip Paul André, se folosesc proteze de tipul Esophageal Reconstruction Tube; în clinica noastră există o cazuistică bogată, ce numără 17 cazuri de reconstrucţie faringoesofagiană complexă. La pacienţii aflaţi în perioada de reabilitare vocală postlaringectomie totală se folosesc sonde subţiri pentru nutriţie pe calea fistulei traheoesofagiene.
Revista Română de Nutriţie (2006) 1, 29–34