Emulsiile lipidice parenterale, derivate din uleiul de soia, au reprezentat un progres important în nutriţia parenterală. Astfel, a devenit posibilă administrarea intravenoasă a unei cantităţi adecvate de calorii, în absenţa complicaţiilor metabolice pe care le induce administrarea de doze mari de glucoză, atunci când aceasta este folosită ca sursă unică de energie. Studiile şi metaanalizele efectuate ulterior au demonstrat însă şi posibile efecte adverse, atribuite în special excesului de acizi graşi ω-6, în detrimentul acizilor graşi ω-3, raportul dintre cele două fracţiuni fiind de 7:1. Acizii graşi PUFA ω-6 sunt precursori ai unor mediatori pro-inflamatori puternici (leucotriene seria 4, prostaglandine seria 2). Răspunsul inflamator are un rol esenţial în apărarea antiinfecţioasă sau în alte tipuri de răspuns la injurii la care este supus organismul, însă dacă se rupe echilibrul între mediatorii pro şi cei antiinflamatori pot apărea leziuni ale propriilor ţesuturi. Astfel, s-a ajuns la dezvoltarea unor emulsii lipidice balansate, uşor de asimilat, care să nu crească stresul oxidativ sau inflamator. Acestea au un raport PUFA ω-6/ PUFA ω-3 de 4:1 până la 2:1, considerat ideal, şi sunt îmbogăţite în antioxidanţi.