Hiperemesis gravidarum reprezintă forma severă a disgravidiei emetizante, fiind principala patologie a gravidei care necesită suport nutriţional. Pacientele cu hiperemesis gravidarum au un risc crescut de complicaţii perinatale.
Flegmonul difuz al planşeului bucal sau angina Ludwig reprezintă un proces infecţios difuz care implică regiunile submentonierǎ, sublinguală şi submandibulară, care poate conduce rapid la complicaţii sistemice (sepsis sever/şoc septic) sau obstrucţie de căi aeriene superioare şi insuficienţǎ respiratorie acutǎ. Tratamentul este o urgenţă medico-chirurgicală şi constă în incizie, drenaj larg şi antibioterapie susţinutǎ. Pe fondul unui aport alimentar redus cronic, consecinţa disgravidiei emetizante, pe care se suprapune o afecţiune septicǎ acutǎ, sindromul de realimentare reprezintă o complicaţie severă, potenţial letalǎ care apare la iniţierea suportului nutriţional, în special pe cale parenteralǎ.
Este prezentat cazul unei paciente la care s-au asociat cele trei tipuri de patologii, fiecare dintre ele având risc letal, atât pentru mamă cât şi pentru făt.
Revista Română de Nutriţie (2006) 3, 253–256